miercuri, 29 mai 2013

SCOALA ALTFEL / 2013






    Incă de anul trecut ne-am obișnuit ca in perioada 1-5 aprilie să se desfășoare in toate școlile din țară programul “Să știi mai multe, să fii mai bun”, organizat de Ministerul Educației Naționale. Acest program cunoscut sub numele de “Săptămâna altfel” sau “Școala altfel” se desfășoară in occident și a fost implementat și la noi. Rezultatele sunt din ce in ce mai bune.
    Programul își propune implicarea elevilor și profesorilor în activități extrașcolare și extracurriculare interesante, care au ca scop dezvoltarea celor din învățământul primar, gimnazial sau liceal.  Elevii au ,astfel ,oportunitatea să învețe mai multe lucruri care nu se găsesc în manuale și să își dea seama ce vor să facă în viață. Ei pot vizita muzee, viziona filme și, nu în ultimul rând, să facă voluntariat. Toate activitățile pe care le presupune această săptămână sunt foarte importante în dezvoltarea personală și totodată se pot distra în timp ce le fac.
    În această săptămână, s-au făcut excursii numeroase, activitati sportive au avut loc vizionări de filme, auditii,  lansări de carte și vizite la bibliotecă. De asemenea, elevii au învățat că actele de voluntariat sunt foarte importante și că cei care le practică știu, vor și pot să facă ceva mai mult pentru ei si pentru cei din jur. Astfel, adolescenții au dat o mână de ajutor Bibliotecii comunale , au plantat flori în curtea scolii , etc. Bibliotecile s-au implicat in activitățile elevilor pentru câ au multe proiecte comune care trebuie duse la bun sfârșit.

      Așadar, „Să știi mai multe, să fii mai bun!“ este un program bun, care are ca scop dezvoltarea personală. Nu o fi perfect, însă este o inițiativă bună și să sperăm că pe viitor o să evolueze frumos.

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu