vineri, 17 martie 2017

Martisoare 2017

" Creangă este o expresie monumentală a naturii în ipostaza ei istorică ce se numeşte poporul român sau, mai simplu, este poporul român însuşi, surprins într-un moment de genială expansiune..".



" Şi eu eram vesel ca vremea cea mai bună şi şturlubatic şi copilăros ca vântul în tulburea sa."  Amintiri din copilărie

   Cel mai de pret martisor al romanilor este ION CREANGA,nascut la Humulesti, la 1 Martie 1837


         In zumzet de povesti cream martisoare!

      



luni, 9 mai 2016

Martisoare, martisoare!

 
      

Martisoare, martisoare!

 
Nu putem sa trecem peste ziua de 1 Martie fara sa ne amintim ca in aceasta zi s-a nascut un mare povestitor roman, iubit si apreciat de toti copiii pentru tot ceea ce a scris el. Ion Creanga, caci despre el este vorba, a lasat literaturii romane si beneficiarilor ei- cititorii, o opera de o frumusete sublima, impresionanta prin sentimentele pe care le reinvie in noi atunci cand o citim. Incepand de la gradinita, orice copil a auzit despre" Amintiri din copilarie"cartea de capatai a lui Creanga. Intr-o atmosfera de basm(creata numai de povesti) am petrecut clipe de neuitat alaturi de copii vizionand si povestind despre Creanga. Nu putem sa ignoram nici confectionarea frumoaselor martisoare care innobileaza si mai mult nasterea povestitorului care ne-a infrumusetat copilaria cu povestile sale.
Am prezentat ,apoi un Power Point cu una din Legendele martisorului care i-a impresionat pe copii.
Baietii au oferit martisoare fetelor, spre bucuria acestora. Nici nu banuiti( ei, nu) ce minuni face acest micut simbol al primaverii, cand este daruit din suflet!

luni, 7 martie 2016

Marele compozitor Pascal Bentoiu a murit (1926 - 2016)
Compozitorul, muzicianul și muzicologul Pascal Bentoiu a murit la 21 februarie 2016, la vârsta de 88 de ani. Pascal Bentoiu a fost unul din marii compozitori pe care i-a dat cultura romaneasca, un spirit nobil care a avut de luptat cu teroarea, obtuzitatea si obscurantismul.  Pascal Bentoiu a fost fiul omului politic liberal Aurelian Bentoiu, arestat si condamnat de regimul comunist pentru atitudinile sale conscevent democratice. A incetat din viata, in 1962, ca detinut politic in penitenciarul Jilava. Sotia compozitorului, Annie Bentoiu, plecata dintre noi acum cateva luni, ne-a daruit noua, contemporanilor, si a a lasat pentru posteritate memoriile sale de o rascolitoare autenticitate, documente umane de o valoare morala si estetica inestimabila.          
                                                Conacul construit de tatal sau in comuna Facaeni, judetul Ialomita
    Aurelian Bentoiu s-a nascut in Facaeni la 29 iunie 1892  Dumnezeu sa-i ierte si sa-i aseze in randul celor drepti! Locuitorii din Facaeni care i-au cunoscut, aveau numai cuvinte de lauda la adresa lor!

luni, 1 februarie 2016

 
 
Craciun 2015
 


   Sarbatorile de iarna constituie un bun preilej ca oamenii sa-si arate dragostea, recunostinta, bunatatea si alte asemenea sentimente, fata de persoanele  din viata lor si nu numai. Zilele premergatoare sarbatorilor sunt incantatoare. Febra Craciunului ii cuprinde pe toti. Alearga de colo, colo, cumpara de toate, taie porcii, asculta colinde, impodobesc bradul, copii pregatesc serbari, fac podoabe pentru pom la scoala si la biblioteca etc. Cel mai emotionant moment al sarbatorilor este deschiderea cadourilor pe fondul muzicii specifice Craciunului. Atunci sufletele tuturor vibreaza la unison. Este un moment care ti-ar placea sa nu se mai termine. Nu mesele incarcate reprezinta Craciunul . Ele inseamna un mic aport pentru atmosfera din jurul nostru! An de an le  asteptam cu drag si tineri si batrani si copii La multi ani tuturor!